Suento by Gram se cheamă așa pentru că e al celor care au Gram Bistro în Piața Victoriei, la parterul America House. Suento by Gram e un restaurant deschis pe strada Toamnei, vizavi de Biserica Precupeții Vechi. Acolo au fost mai multe restaurante de-a lungul timpului, printre care Escargot al lui Răzvan Exarhu, pe la începuturi, iar ultimul pe care îl știam era Moudy’s Kitchen, care a avut o viață scurtă.